De ce cuplurile nu mai fac sex?
UNDE DISPARE EROTISMUL?
Această întrebare rareori se ridică în primele luni ale relației. De obicei, apare mult mai târziu, când familiaritatea s-a așezat, când viețile s-au împletit și când erotismul nu mai este susținut de noutate. Este o întrebare dificilă, rostită uneori în șoaptă: Cum se face că iubirea a rămas, dar dorința erotică a dispărut?
Cuplurile nu ajung într-o relație fără sex pentru că nu se mai iubesc. Dimpotrivă, uneori iubirea este stabilă, funcțională, chiar tandră. Tocmai de aceea confuzia e și mai mare. Cum e posibil să existe atașament, grijă, loialitate dar să lipsească dorința?
Realitatea este că sexul rareori dispare dintr-un singur motiv. Nu e vorba de o singură ceartă, o singură respingere, o singură dezamăgire. Ci un proces. O acumulare. O combinație de factori emoționali, fizici și relaționali care, împreună, erodează erotismul.
Uneori este vorba despre distanța emoțională și deteriorarea comunicării. Alteori, despre o deconectare mai profundă, nu doar de partener, ci de propriul sine erotic. Apoi, depresia, îmbătrânirea, boala sau stresul cronic pot eroda disponibilitatea pentru intimitate.
În spatele unei relații fără sex se află, de regulă, una sau mai multe dintre următoarele realități:
- lipsa compatibilității sexuale, astfel încât experiența intimă devine negativă și este evitată
- instalarea rutinei și a familiarității fără un efort conștient de a re-energiza relația
- redirecționarea energiei spre copii, muncă sau responsabilități domestice
- deconectarea emoțională între parteneri
- conflicte frecvente, ostilitate și resentimente
- deconectarea de propriul sine erotic
La un moment dat, majoritatea cuplurilor descoperă că iubirea și dorința nu evoluează în aceeași direcție. Cu cât relația devine mai sigură, mai stabilă, cu atât tinde să se retragă erotismul – pentru cele mai multe cupluri.
Așadar, în general, problema nu este lipsa iubirii, ci mai degrabă succesul ei. Dragostea caută siguranță, stabilitate, și fuziune. Ne liniștește sistemul nervos. Ne oferă predictibilitate. Ne dă sentimentul că suntem „acasă” în relație. Dar dorința erotică funcționează după alte legi. Ea caută distanță, noutate și mister. Are nevoie de un spațiu de cucerit, nu de fuziune totală. Ea se hrănește din necunoscut, din tensiune, din faptul că celălalt nu este complet cunoscut, ci rămâne un univers fascinant.
DORINȚA nu dispare, se retrage
Paradoxul relațiilor moderne este următorul: ceea ce hrănește dragostea deseori sufocă erotismul.
Pe măsură ce relația avansează și atașamentul se consolidează, familiarul înlocuiește noutatea. Certitudinea înlocuiește incertitudinea. Rutina devine confortabilă. Știm cum reacționează celălalt. Știm ce îi place. Știm ce va spune. Nu mai există surpriză, freamăt.
Erotismul nu iubește predictibilitatea. Nu tresare dacă celălalt este complet cunoscut, ci are nevoie de un spațiu în care celălalt rămâne încă fascinant. Caută o distanță pe care să o poată cuceri. Fiindcă altfel, este dificil să dorim ceea ce avem deja. Și, oare, mai putem dori ceea ce avem deja? Pentru cei mai mulți dintre noi, răspunsul este un categoric „Nu”.
În majoritatea relațiilor pe termen lung, pe măsură ce dragostea câștigă teren, dorința devine mai instabilă. Fiindcă spațiul psihologic dintre parteneri se micșorează iar
dorința are nevoie de acel spațiu ca să respire. Nu de distanță emoțională sau evitare, ci de un spațiu viu în care să se desfășoare. Altfel, începe să se retragă.
Așa că în multe privințe, criza dorinței este, de fapt, o criză a imaginației. Dormitoarele moarte nu sunt un eșec al dorinței și nici vreo dovadă că relația nu funcționează. Dormitoarele moarte sunt, mai degrabă, un eșec al imaginației, al inteligenței erotice.
Mitul „normalului”
Nu există cuplu cu care să fi lucrat, fără să întrebe: Cât de des este normal? Este o întrebare firească, însă răspunsul pe care îl dau ca sex-terapeut este unul care rareori liniștește: Nu am un răspuns la întrebarea asta.
Este o întrebare care macină. Și o parte din clienții mei caută statistici, studii, ba chiar își întreabă prietenii: De câte ori pe săptămână? Pe lună? Pe an? Internetul sau prietenii noștri pot oferi răspunsuri, date statistice și referințe cu care să ne comparăm. Dar asta rareori ne oferă liniște.
Întrebarea potrivită aici nu este: Cât de des este normal? Fiindcă în timp ce poți forța oamenii să facă sex, nu îi poți forța să și-l dorească. Iar atunci, întrebarea care produce răspunsul cel mai pertinent este următoarea: Cât de des ar fi potrivit pentru tine? Aici aflăm răspunsul corect.
Fiindcă avem tendința să reducem erotismul la cifre pentru că cifrele par controlabile. Dacă media este „o dată pe săptămână”, atunci putem măsura. Putem compara, putem
concluziona. Însă sexul nu este o aritmetică fiziologică. Nu este doar frecvență. Și ceea ce dă viață unei relații erotice nu se măsoară atât de ușor. Și nici nu apare în tabele sau studii. Fiindcă sexul e mai mult decât actul coital. Sexul este, în primul rând, despre erotism. Iar erotismul include dimensiuni ce nu pot fi măsurate:
- felul în care te simți dorit și viu în prezența celuilalt
- senzația de vitalitate între cei doi parteneri
- spiritul ludic și curiozitatea autentică
În realitate, obiectiv vorbind, două cupluri diferite pot face sex cu aceeași frecvență și să aibă experiențe complet diferite calitativ. Pentru unii, sexul este o bifă. Ceva de făcut. Pentru alții, este un spațiu de întâlnire profundă. Problema nu este „de câte ori”. Problema este ce se întâmplă între noi atunci când se întâmplă. Și, mai ales, ce se întâmplă în noi atunci când nu se întâmplă.
Când ne concentrăm obsesiv pe număr, ratăm întrebarea esențială: Ce relație avem cu propria dorință erotică?
Relațiile fără sex nu sunt toate la fel. Uneori dorința se retrage pe fondul conflictelor repetate și al resentimentelor acumulate. Alteori, se retrage din cauza deconectării emoționale, a oboselii cronice sau a depresiei. În unele cazuri, nepotrivirea sexuală creează experiențe negative care duc la evitare. În altele, rutina și familiaritatea estompează tensiunea erotică. Uneori, problema este atașamentul fragil. Alteori, este erotismul neglijat.
Nu există un singur vinovat și nu există o explicație universală. Ceea ce este comun, însă, este faptul că sexul
rareori dispare brusc. De cele mai multe ori, se retrage treptat, fără o conversație clară despre asta. Se instalează evitarea. Se normalizează absența. Iar rușinea sau teama de a răni îl împiedică deseori pe fiecare să pună subiectul pe masă.
A recunoaște această complexitate nu înseamnă a dramatiza. Înseamnă a privi relația cu luciditate. Pentru că sexul, atunci când dispare, nu este doar un simptom izolat. Este o expresie a felului în care doi oameni gestionează apropierea, diferența, conflictul și vulnerabilitatea. Și de aici începe, de fapt, drumul spre a reaprinde dorința erotică.
