Mă numesc Bogdan Morar și sunt psihoterapeut, sexolog și trainer. Întrucât psihologia a făcut dintotdeauna parte din identitatea mea, am hotarat să o explorez. Așadar, am urmat un traseu academic și o specializare în domeniu – atât în cel umanist, cât și în cel medical.
În ceea ce privește formarea mea profesională, am obținut licența și masteratul în psihologie clinică în cadrul Universității de Vest din Timișoara, iar ulterior am urmat o formare în psihoterapie familială sistemică și de cuplu la Institutul de Terapie Familială și Practică Sistemică Areopagus. Pe lângă acestea am urmat și o specializare pe sex-terapie (psihoterapia disfuncțiilor sexuale) la Institutul de Sexologie din Cluj.
În practica mea privată ajut numeroase cupluri și persoane single să treacă peste o gamă largă de provocări prin intermediul terapiei de cuplu și sex-terapiei. Însă munca mea se extinde dincolo de activitatea din cabinet. În afara orelor de lucru, organizez cursuri și workshop-uri pe diverse teme de interes și creez conținut online pe partea de educație sexuală și relațională.
FORMARE PROFESIONALĂ
EDUCAȚIE
- Sex-Terapie (Institutul de Sexologie, Cluj)
- Psihoterapie familială sistemică și de cuplu (Institutul de Terapie Familială și Practică Sistemică Areopagus, Timișoara)
- Masterat în psihologie clinică și consiliere psihologică (Universitatea de Vest Timișoara), “Implicațiile ruminației și stresului în manifestările depresive”
- Licență în psihologie (Universitatea de Vest Timișoara), “Influențe ale disparității de vârstă asupra unor variabile psihologice. Studiu pe cupluri heterosexuale și homosexuale”
SPECIALIZĂRI
- Workshop: Process-based Behaviour Therapy (PBBT) – Dr. Yvonne Barnes-Holmes, Dr. Ciara McEnteggart
- Workshop: “Understanding and working with dissociative disorders” – Jaymi Dormaier, LMSW
- Curs online: “Working with trauma” – Janine Rennie, Wellbeing Scotland
- Emotionally Focused Therapy: “Terapia de cuplu centrata pe emotii. Conexiuni si Atasament” – Judith Kellner, LCSW
- Atelier psihanaliză: “De la metafora delirantă la metafora paternă și de la interpretarea delirantă la interpretarea analitică” – Dr. Radu Turcanu
- Asociația Română pentru Studiu și Intervenție în Traumă: Workshop “Mecanismele de apărare disociative care apar în cazul abuzului și neglijării” – Prof. univ. dr. Eli Somer
- Atelier psihanaliză: “Distincția / Relația dintre psihoză și perversiune din punctul de vedere al psihanalizei” – Dr. Radu Turcanu
- Asociația Română pentru Studiu și Intervenție în Traumă: Workshop “Traumatizarea cronică survenită în timpul copilăriei” – Prof. univ. dr. Eli Somer
- Asociația Română pentru Studiu și Intervenție în Traumă: Workshop “Consecințele traumatizării cronice: evaluare și implicații psihologice” – Prof. univ. dr. Eli Somer
- Workshop: “New perspectives on implementing MBTI in counseling and psychotherapy” – Rajesh Misca
- Areopagus Institute of Family Therapy and Systemic Practice: “Emotionally Focused Therapy: Working with emotions and loss in family therapy” – Dr. Ileana Ungureanu
- Workshop Psihoterapie Familială Sistemică: “Calea spre integrare: Abordări integrative în psihoterapia familială sistemică” – Psih. Dr. Ileana Rogobete
- Workshop: “Open dialogues – Mobilizing the embodied resources of our clients in psychiatric practice and in multiactor dialogues” – Dr. Jaakko Seikkula
- Areopagus Institute of Family Therapy and Systemic Practice: “Family therapy training workshop: The present moment” – Dr. Hugo Ruymbeke
- Asociația Română pentru Studiu și Intervenție în Traumă: Workshop “Psihopatogeneza și implicațiile tratamentului pentru supraviețuitorii adulți ai copilăriei. Disocierea normală și disocierea patologică” – Prof. univ. dr. Eli Somer
- Workshop: “Beginning therapy with families: the importance of engaging each member and holding the system in mind” – Hugh Jenkins, London