sexul politically
Incorrect
Există fantezii pe care nu le spui nici în terapie. Nu pentru că sunt piperate, ci pentru că nu se potrivesc cu cine crezi că ești. Fantezia de viol este una dintre ele. Și este o fantezie larg răspândită pentru femei. Dar este totodată și o fantezie de care stă atașată rușinea și controversa. Fiindcă nu toate fanteziile noastre erotice sunt confortabile sau politically correct.
Unele ne pun în fața unei versiuni ale sinelui nostru pe care nu vrem să o recunoaștem. Și, uneori, ceea ce ne excită nu seamănă deloc cu valorile după care ne trăim viața. În orice caz, fanteziile noastre sexuale nu sunt despre ceea ce facem, ci despre ceea ce vrem să simțim. Iar fantezia violului este una puternic încărcată emoțional, dar totodată și politic, cultural.
Înainte de a continua, este important să clarificăm ceva esențial. Această fantezie nu este despre dorința reală de a fi agresată. Nu este despre consimțământ încălcat în viața reală. Este doar o construcție psihologică. Un scenariu interior. Un spațiu în care dorința se exprimă într-o formă pe care, conștient, nu o alegem.
Și tocmai această ruptură creează tensiunea: cum poate apărea excitația într-un scenariu care, în realitate, ar fi inacceptabil? Cum poate coexista această fantezie cu valorile, limitele și identitatea unei femei? Răspunsul nu stă în morală, ci în felul în care funcționează dorința erotică. Pentru că dorința nu este întotdeauna coerentă, nu este liniară și nici corectă politic. Și, mai ales, nu este obligată să fie acceptabilă social.
Acest cuvânt, viol, descrie două realități complet diferite: una traumatică, impusă, și una imaginară, în care persoana rămâne, în mod paradoxal, autorul experienței. Fantezia nu anulează controlul, ci îl reconfigurează. Îl mută într-un loc mai puțin vizibil, dar încă prezent. Și în acest spațiu, ceea
ce pare forțat din exterior este, de fapt, permis din interior. De aceea, întrebarea nu este dacă această fantezie este corectă sau greșită, ci: Ce anume face posibil ca dorința să ia această formă? Răspunsul este sugerat de două realități ale dorinței sexuale feminine:
- narcisismul din erotism
- rolul atribuit de caretaker
1. Dorința narcisică
În fantezia de viol există o puternică nuanță narcisică. Nu folosesc cuvântul ca insultă, ci exact în sensul în care îl folosește Esther Perel: sexualitatea feminină se aprinde tocmai din experiența femeii de a fi ea însăși obiectul dorinței sexuale. E despre a fi dorită. Nu doar de a participa, ci de a fi luată în vizorul erotic al celuilalt. Perel spune limpede că, pentru multe femei, ceea ce le aprinde cel mai mult este să devină obiectul dorinței sexuale a celuilalt. De aceea, în fantezia de viol, intensitatea nu stă doar în scenariul de forță, ci în faptul că dorința celuilalt apare ca totală, neechivocă, neîntreruptă. Aici nu există ezitare, nu există negociere, nu există acel schimb de energie în care femeia trebuie să participe ca să construiască erotic scena. În această fantezie, ea nu mai susține nimic. Nu mai facilitează nimic. Nu mai trebuie să citească atmosfera. Nu mai trebuie să flirteze. Nu mai trebuie să depună efort. Este, pur și simplu, obiectul unei dorințe imposibil de ignorat. Și tocmai această centralitate erotică are pentru multe femei o forță incandescentă.
2. rolul de caretaker
Al doilea fenomen care explică această fantezie este însuși limitarea rolului de gen feminin. Adică modul în care feminitatea este construită social. Nu e vreun secret faptul
că femeilor le-a fost și încă le este atribuit în relații și în familie rolul de caretaker. Adică de îngrijitoare.
Ei bine, acest rol nu vine fără costuri. Atunci când ne gândim constant la ceilalți, la ce simt, ce au nevoie, cum să avem grijă de ei, ieșim din sexualitate și intrăm în rolurile de mamă, de soție grijulie, de emotional caretaker. Aceste roluri sunt profund de-sexualizante. Ele pot fi și sunt admirabile, dar nu sunt erotice. Și aici e ruptura esențială.
Multe femei trăiesc erotismul din interiorul unei vieți în care, psihic, sunt permanent orientate spre celălalt: anticipează nevoi, reglează emoții, țin relația vie, mențin echilibrul în cuplu sau în familie, absorb tensiunea. Sunt responsabile și atente. Sunt cele care au grijă. Și exact această poziție este
cea care sabotează frisonul erotic. Așadar, pentru a intra în dorință, e nevoie să ieșim, măcar temporar, din acest rol de îngrijitor.
Aici fantezia de viol brusc capătă sens. Nu pentru că o femeie și-ar dori agresiunea reală, ci pentru că fantezia rezolvă brutal o problemă structurală: o scoate din rol. Dacă în viața reală ea controlează, reglează și răspunde, în fantezie nu mai trebuie să facă nimic din toate acestea. Nu mai trebuie să fie bună. Nu mai trebuie să fie atentă. Nu mai trebuie să țină cont de nimeni. Fantezia o mută din responsabilitate în pasivitate, din control în predare. Și aici stă forța ei. Fantezia de viol nu spune “Vreau violență”. Fantezia spune altceva, mult mai incomod: “Vreau să nu mai fiu eu cea responsabilă de tot. Vreau să pot ieși din
laborioasa gestionare a celuilalt. Vreau să fiu, pentru o clipă, doar corpul în jurul căruia gravitează dorința.”
Fantezia nu e ceva ce trebuie apărat sau condamnat. Dar scoate la suprafață un lucru simplu și greu de ignorat: dorința nu arată întotdeauna așa cum ne-ar plăcea. Și, uneori, exact în formele ei cele mai incomode ne spune cel mai clar cine nu mai vrem să fim și de unde încercăm, măcar pentru o clipă, să evadăm.
